Tags: primaria drajna   comunicate primarie  

 Primăria comunei Drajna, organizează în data de 22.10.2Ot4, ora 13.00 la sediul primăriei, concurs pentru ocuparea postului de GUARD ( FEMEIE DE SERVICIU) - personal contractual, proba scrisă și proba practică.

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului de mai sus persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. vechime în specialitate -nu este cazul;
  8. cunoștințe privind asigurarea și păstrarea condițiilor de igienă în instituțiile publice;
  9. nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.
[button type="info" target="_blank" link="http://www.primaria-drajna.ro/anunt-guard.pdf" icon="info-sign"]Vezi condiții și documente necesare[/button]

La concurs pot participa numai candidații al căror dosar este complet și corect întocmit.
Dosarul de concurs se va depune la Registratura Comunei Drajna până pe data de 12 1O.2O14. ora 12,00.
Bibliografia pentru concursul organizat în data de 22.1O.2014 se poate vedea la avizierul Comunei Drajna, pe site-ul instituției ( www.primariadrajna.ro )
Date de contact: RACOVITA RAMONA - secretar Comuna Drajna
telefon 0244129020