Alunecarea de teren a afectat un drum pietruit care face accesul la 24 gospodarii, unde locuiesc 18 adulți și 12 copii, potrivit ISU Prahova.
A avut loc în comuna Drajna, pe o lungime de 40 m și o lățime de 7 m, cu o diferența de nivel între 0,5 și 1,5 m, în satul Cătun, în zona Valea Cătunului. Vorbim de o zonă greu accesibilă și în cazul în care nu apar alunecări de teren.
În acest moment accesul se face doar pietonal, potrivit ISU Prahova. Practic, familiile de aici nu mai au cum să ajungă în zonă cu mijloace auto. Mai mult, în situații de urgență nu se poate interveni până la locuințele oamenilor.
„În cazul unui incendiu se va face dispozitiv pornind de la limita alunecării de teren, iar cazurile medicale, după acordarea asistentei medicale sau primului ajutor, vor fi aduse până la drumul afectat, urmând ca de aici la unitățile sanitare să fie transportate de ambulantele SAJ si SMURD, după caz”, a precizat ISU Prahova.
„Este o zonă greu accesibilă. La fața locului se află prefectul județului, precum și o comisie care să analizeze situația. Noi avem acolo și o problemă legată cu alimentarea cu apă. Oamenii nu au mai folosit fântânile și au nevoie de apă potabilă. Cu privire la transportul la școală al copiilor, aceștia se vor strânge în continuare la fosta școală, de unde vor fi preluați cu microbuzul”, ne-a declarat Violeta Gonțea, primarul comunei Drajna.
FOTO (sursa: ISU Prahova) observatorulph.ro