La data de 16.09.2014, polițiștii Secției nr. 11 Poliție Rurală Drajna au desfășurat o acțiune pe linie de silvicultură, pe raza comunelor Cerașu, Măneciu și Drajna, împreună cu pădurari din cadrul O.S. Vălenii de Munte și O.S. Măneciu.
Astfel, în jurul orei 12.00, au fost depistați patru bărbați, toți din comuna Cerașu, satul Slon, județul Prahova, care transportau prin târâre, fiecare cu câte un cal, material lemnos din specia fag, sustras din fondul forestier național situat pe raza comunei Cerașu.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cele patru persoane ar fi mers în pădurea aflată în administrarea Ocolului Silvic Văleni de Munte, în punctul ”La Saivane” și ar fi tăiat, cu topoarele, câte un arbore din specia fag.
Materialul lemnos a fost cubat de personalul silvic, rezultând cantitatea totală de 0,950 m.c., faptele constituind contravenții silvice.
Cei patru bărbați au fost sancționați contravențional, fiecare cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, conform art. 8, alin.1, lit.a și b din Legea nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost predat reprezentantului O.S. Vălenii de Munte.
De asemenea, au fost confiscate bunurile folosite la tăierea și transportul materialului lemnos.
Acesta este doar unul din cazurile depistate, dar furturile sunt zilnice. Atât timp cât legislația prevede doar amendă, pentru o anume cantitate de material lemnos sustras, infractorii vor risca în continuare, pentru că și câștigurile sunt pe măsură.
max-media.ro
Top
Populare
Clarvăzătoarea Georgeta ...
Clarvăzătoarea Georgeta Florea, din Drajna de Sus, deşi nu este tocmai în formă din cauza vârstei şi a sănătăţii ...
Locuri de muncă Valea ...
19 Martie 2018 - AJOFM Prahova ............................. Lista actualizată a locurilor de muncă vacante în Vălenii ...